Faptele bune au casuta noua

Alex ne-a daruit o casuta noua, este fapta lui buna :). Keep sending the good vibes la multumeste.net. Va rugam sa aveti rabdare cu noi pentru ca abia incepem sa ne imprietenim cu wordpress-ul.

Flori de la straini

"Dintre toate vreau sa mentionez una singura. Cel mai frumos mi se pare sa daruiesti cuiva un zambet. Cum poti face asta? Pai ori ii zambesti (dar majoritatea te cred nebun), ori procedezi ca mine :) Daruiesti flori. Asa fac eu cu batranelele. De fiecare data cand am ocazia. E minunat sa le vad surprinse si zambind."

Comisa de Kittutza.

Datorii la RATB

"Am tot citit despre random acts of kindness, mi-a placut mult si mi-am tot stors creierii in cautarea unor fapte bune din trecutul meu. Credeam ca nu o sa imi aduc aminte nimic concret, dar mi-am lasat timp, si iata:

1. De curand, eram foarte grabita (aveam programare la doctor) si trebuia sa prind tramvaiul care se apropia de statie. Am alergat intr-un suflet pana la chioscul de bilete, fluturand in mana bancnota de 1 leu si stupoare… biletul era 1.3 lei. N-aveam cei 0.3 lei ca sa imi completez suma. De obicei, merg cu metroul si pe jos. :D Atat de obisnuita eram ca cei din spatele ghiseului sau tejghelei sa nu imi dea marfa decat daca am suma corecta si completa (desi in situatia inversa, intotdeauna las rest, fara sa ma uit) incat mare mi-a fost mirarea cand casierita mi-a dat bilet chiar si fara cei 0.3 lei lipsa. Nici macar n-am apucat sa spun "Va rog" si "Multumesc", m-am intors repede pe calcaie si am alergat dupa tramvai. L-am prins in ultima secunda.

2. Intotdeauna cand un tramvai sau un autobuz care pleaca din statie si ma vede in urma, alergand (nu stiu de ce naiba tot alerg eu dupa mijloacele de transport in comun, in loc sa imi gasesc o cauza mai buna!) si se opreste ca sa deschida usile numai pentru mine, salvandu-mi astfel cateva minute bune din viata, simt cum o mare bunatate se revarsa asupra mea - izvorul fiind bineinteles soferul vehiculului. :)

3. Atunci cand imi cumparam tigari de la chiosc (acum nu mai fumez si deci nu mai fac opriri la chiosc!), deseori mi se intampla ca din neatentie si graba, sa platesc si sa uit pachetul la vanzator. La fel de des stiu ca se striga dupa mine: "Domnisoara! Doamna!" (cum le venea sa zica mai repede!) fie chiar de catre vanzator, fie de catre clientul urmator - de fiecare data insa, de catre oameni cu suflet bun. Multumesc! :)

4. Pe vremea facultatii, cand aveam perioade lungi in care sufeream de foame si de lipsa de bani, ne facusem o "prietena" - vanzatoare la alimentara din colt - in baza originii brailene comune. S-a intamplat pur si simplu, ca din conversatie atunci cand cumparam paine si tigari, sa descoperim ca rudele ei locuiesc chiar foarte aproape de cartierul in care am crescut eu.Nefiind o persoana cu dare de mana, m-a rugat de doua ori - cand mai am drum pe-acasa, pe la Braila - sa le duc rudelor ei cate un pachet cu diverse si bani. Am servit-o cu mare drag, desi pachetele ne ingreunau pe tren iar intre timp, noi trebuia sa rezistam cu stoicism sa nu tabaram pe bunatatile dinauntru (disperarea produce de multe ori, ganduri ridicole!).Oricum atunci cand aveam nevoie, doamna (nu ii mai stiu numele) ne dadea pe datorie parizer si oua pentru omleta.Iar daca vroiam sa ne facem de cap, ceream si napolitane cu cacao pentru desert.Din pacate, n-a durat mult timp acest huzur caci doamna vanzatoare s-a angajat in alta parte, iar ceva mai tarziu chiar alimentara s-a desfiintat. De atunci, n-am mai luat nici noi pe datorie.

5. Mi-a zambit inima cand am vazut pe metrou o batranica in baston cum si-a cedat locul de pe scaun in favoarea unei femei insarcinate (in ultimul trimestru cred!) si care transpira ca un porc in inghesuiala creata.

6. Ploua torential si eu fara umbrela in statia de autobuz. Nu stiu daca lipsa de inspiratie sau lipsa mea de noroc a fost cauza surprinderii mele pe picior gresit in asa atmosfera jilava, dar iata ca ma udam pana la piele si gata! Iar autobuzul nu mai venea. Cand deodata, cineva ma surprinde si imi ofera jumatatea lui de umbrela. Astfel si-a impartit benevol, pentru cateva minute intimitatea de sub umbrela cu o necunoscuta. Multumesc. :)"

Patite de Alexandra Petrescu.

Recuperatorii de portofele

"Era cald, torid, vara...ce poti sa faci in afara de o berica pe o terasa in Bucuresti. Oricum, in seara aia am iesit cu niste prieteni la berea binemeritata. Ne-am distrat am baut...si cand sa plecam observ ca lipseste portofelulu meu cu oite la care tineam extrem de mult....In decursul a 3 sau 4 zile ma intorc in locul acela sa intreb de portofelul buclucas..nimic. Si fix cand mi-am pierdut orice speranta de a-l gasi primesc un telefon de la o presupusa venina de a mea care imi zice ca a gasit portofelul meu in sectorul 6 la o posta. Trebuie sa mentionez ca portofelul a fost pierdut in zona unirii-universiate... Micutul vagabond a vrut sa scape de mine. Ca o concluzie: lucrurile frumoase se intampla atunci cand nici nu te astepti, cand picatura de speranta pe care o mai ai in tine moare, atunci adevaratele minuni se intampla....Sa nu mai zic ca la 4 luni dupa mi-a fost furata geanta in care normal se afla si portofelul norocos! Problema este ca eu inca sper sa o gasesc..asa magia nu-si va face niciodata efectul..."

Patita de Cristina Balan.

Un sofer pierde 4 ore pe drum!

"2. Eram in Sibiu si mergeam spre Brasov, si incepuse sa se intunece. Fiind fata, nu pot face autostopul noaptea. Aveam rucsac, cort, etc in caz de nevoie, totusi. Niciun ban. Opreste o masina cam cu 10 minute inainte sa se intunece complet, mergea pana la Fagaras(e la jumatatea drumului). Am zis ca acolo pot sa-mi pun cortul linistita, deci e ok. Drumul era in constructie, cam 70 de semafoare intre SB si BV, facand drumul de o ora-doua sa tina si 4 ore. Dupa o ora incepe ploaia torentiala, de de-abia se vedea la un metru in fata. Cand ajungem in Fagaras, ma intreaba soferul "zici ca iti pui cortul?" "...da". El iese din masina, pune benzina, se intoarce "hai ca merg pana la Brasov". Asa a mers 2 ore in plus(si probabil tot 2 ore a fost di drumul intors) ca sa ajung eu cu bine la gara:).

Ah da, si un mic post scriptum. O data(cand eram nesimtita si nu ziceam din start ca n-am bani) ies din masina si incepe omul sa claxoneze rau. Eu deja ma gandeam cat de repede pot scoate portofelul ca sa-i dau niste bani, dar cand ajung inapoi la portiera zice "am deja un mobil, nu-mi mai trebuie altul" si-mi da mobilul care-mi cazuse pe scaunul din fata:)."

Păţită de Mai Zorbescu.

Un grup de muncitori salveaza o tanara autostopista!

"Eu fac foarte des autostopul. Rareori dau bani, deci zic ca de fiecare data cand cineva ma ia face o fapta buna. Totusi, doua persoane au iesit foarte mult in evidenta.

1. O data, pe Constanta-Bucuresti, era sa fiu violata. Nu am fost, pana la urma, dar am ramas in camp, pe un drum destul de abandonat, plangand la greu. Opreste un microbuz cu muncitori(vreo 6-7). Cand ma vad, ma intreaba ce am, etc. Mi-au dat niste apa, m-am calmat putin, si le-am zis ca era sa fiu violata. Aveam semn de Bucuresti, ei mergeau la Calarasi. Au pus mana de la mana pana au strans bani de bilet de tren, si nu numai. De la primul sat(unde mi-au luat biscuiti si apa) s-au abatut de la drum ca sa ajunga la cea mai apropiata gara(o halta), au insistat sa ia ei biletul si au si vorbit cu unicul angajat cfr sa se uite dupa mine, sa nu se aproprie cineva si sa-mi faca vreun rau(avand in vedere ca atunci cand a venit cineva si voia sa se aseze langa mine a si urlat "stai departe de fata" cred ca i-au lasat si un bacsis pt asta)."

Păţită de Mai Zorbescu.

Portofel recuperat in timp record!

"Anul trecut, de ziua mea, am lasat o prietena la birou, in drumul meu spre munca. Din greseala ( normal :) ) mi-a picat portofelul din masina. Am plecat mai departe fara sa-mi dau seama. M-am oprit la Careffour in Baneasa, am iesit din masina, dar pe drum mi-am dat seama ca nu am portofelul. M-am intors la masina, convins ca l-am lasat acolo.

N-am apucat sa-l caut prea mult, deci nici sa ma impacientez, cand imi suna telefonul. Dupa numar, parea sa fie cineva de unde lucra prietena mea, dar cand am fost abordat foarte protocolar ( Buna ziua, sunteti Florin Stan? etc) m-am gandit ca sunt sunat pentru un interviu, ceva. Si in fractiunea aia de secunda, ma intrebam daca aplicasem pe undeva in ultima perioada, de ce sunt sunat in cazul asta pe telefonul de la munca, si tot felul de ganduri. Dupa care mi-a explicat ca este in posesia portofelului meu, ca a sunat pe fix, acasa, dar ca n-a raspuns nimeni ( de mentionat ca lucra la Romtelecom si a cautat in baza de date). Norocul meu, ca asta mai lipsea, sa vada si ai mei cat de ametit sunt :). Pana la urma a dat de o carte de vizita de-a mea si m-a sunat pe numarul de la munca (deci nu strica sa aveti datele de contact in portofel :) dar aveti grija totusi sa nu treceti si pinul de la card, ca poate nu dati de astfel de oameni). Chiar isi cerea scuze ca a trebuit sa umble totusi in portofel, incercand sa vada cui apartine..

Mentionez ca in portofel, se aflau aproximativ 150 de lei, 2 bilete la concertul Rolling Stones care era chiar in aceeasi zi, cardul si o gramada de acte - carte de identitate, permis auto, talon auto, si as adauga si portofelul in sine, foarte dragut si cu valoare sentimentala. Pe langa faptul ca mi-ar fi stricat complet ziua, as fi pierdut si eu si un prieten concertul, m-as fi chinuit o gramada dupa aia sa refac actele. Nu le-am pierdut mai pierdut pana acum, dar am oroare de ce presupune lucrul asta....

Nu m-am intalnit personal cu aceasta doamna/domnisoara deoarece s-a intalnit cu prietena mea care lucra in acelasi loc. In schimb in cazul asta stiu si numele persoanei. Nu stiu daca este cazul sa-l mentionez, dar am ramas si de data aceasta bulversat.

Nu aveam neaparat nevoie de astfel de experiente ca sa ajung sa reactionez si eu in mod asemanator, dar ma bucur totusi ca mi s-au intamplat!"

Păţită de Florin Stan.

Salvat de controlori in ultimul moment!

"Mergeam grabit spre Universitate, deja in intarziere la o intalnire cu prietenii. La Eroilor am iesit de la metrou si cum tocmai venea un 601, n-am mai fost pana in statie sa-mi cumpar bilet.

Am mizat pe faptul ca la ora 19:30 sunt sanse destul de mici sa fie control. Acum nu stiu cat de mici sunt totusi sansele sa fie control miercurea la 19:30 in 601, dar evident ca a fost. Am inceput sa intreb cateva persoane daca au un bilet in plus, nu aveau.

Eram cumva incoltit, fiind intre usile din spate si de la mijloc, avand controlori si in spate si la mijloc. Ma gandeam ca asta o sa ma intarzie si mai mult, pana se completeaza procesul verbal etc. si sincer nici ideea de a plati 50 de lei pentru o cursa nu ma incanta prea tare.

Nesperat, o domnisoara foarte draguta isi aduce aminte ca are un bilet, il cauta si mi-l da. Deja controlorul ma batea pe spate, dar m-am indepartat ignorandu-l pana am dat de un capsator. Nici nu s-a mai obosit pe urma sa vina la mine.

Dupa ce au coborat controlorii, m-am intors la domnisoara care-mi daduse biletul sa-i multumesc inca o data si sa-i dau banii pe bilet. Nu a vrut sa-i ia. Isi dorea doar sa fac si eu acelasi lucru cu alta ocazie.. Ceea ce chiar o sa fac!

Am fost foarte impresionat!!! Mi se pare incredibil sa primesti ajutor exact cand ai nevoie! Fix la timp, indeajuns de 'la limita' cat sa si primesti o lectie de viata cu ocazia asta.
Si desi as fi facut si eu acelasi lucru, mi se pare extraordinar sa dai peste astfel de oameni. Sunt din ce in ce mai scarbit de Bucuresti, de poluarea de aici, de oamenii tristi de pe strada, de oamenii tot mai rai, de toata clasa politica (si as putea continua..) incat astfel de experiente sunt un soc. Pozitiv, evident. Oricum sunt de felul meu optimist, dar astfel de intamplari dau si mai multa speranta! :)

Imi pare rau ca, fiind un pic socat dupa, n-am apucat sa-i explic domnisoarei mai in detaliu cat de recunoscator sunt pentru astfel de gesturi. Sper ca expresia fetei mele sa fi fost mult mai sugestiva decat cuvintele rostite si nerostite. :) Pe de alta parte, n-a facut acest gest pentru recunostinta, ci l-a facut probabil pentru ca asta ii e firea. Respect!"

Păţită de Florin Stan.

Au vrut 1000 de lei!

"Mi-am mai amintit o poveste draguta, apropo de random acts of kindness.

Eram la farmacie, la o coada de vreo 3-4 persoane. In fata, la ghiseu, o doamna care era cat pe-aci sa plece fara unul dintre medicamente, pentru ca ii mai trebuia 1000 de lei (vorbim de ‘97-’98). Eu aveam o mie in buzunar, asa ca am scos-o si i-am intins-o, peste ceilalti doi din fata: “Uitati, am eu o mie!” M-a privit surprinsa, i-am spus ca nu e nici o problema, mi-a multumit…

Urmatoarea persoana la ghiseu, intrebarea standard: “Aveti marunt, o mie?” “N-am” Zambesc si mai scot o mie si i-o intind. Zambeste si ea.

Vine randul fetei care era chiar in fata mea. Nu stiu care erau sansele, dar aud: “Dac-ati fi avut o mie, va dadeam 50, dar asa, o sa va dau un paracetamol”. Fata nu sta pe ganduri; se intoarce direct la mine: “Va rog mult, mai aveti cumva o mie?” Aveam. Ultima. I-o dau, zambeste, multumeste, pleaca.

Imi vine randul, cer ce aveam de cerut …sute sase mii… aveti o mie? Ma pufneste rasul, rade si farmacista, iar din spate se intinde o mana cu o moneda de o mie: “Uitati, am eu.”

Nu o sa uit niciodata ce senzatie grozava am avut in momentul ala, intr-o farmacie cu vreo 5-6 oameni care zambeau din tot sufletul."

Comisa de Christina.

O tanara amenintata de o fetita de 14 ani!

"Am iesit intr-o seara pana la magazinul din colt sa fac niste cumparaturi minimale, ca nu mai aveam de nici unele. 10 minute mai tarziu, ma indreptam fericita spre casa cu doua plase, meditand la nemurirea sufletului (sau poate doar la foame), cand vad apropiindu-se un grup de tiganusi (4-5 copii de 12-14 ani, cu o fata inalta in frunte). Ma crispez oarecum, pentru ca am avut parte (mai ales in copilarie) de diverse intamplari neplacute cu copii negriciosi care-mi smulgeau vata de pe batz, parul din cap sau ghiozdanul cand mergeam la scoala, ca sa nu mai vorbesc de cel care intr-o buna zi s-a postat fix in fata mea si mi-a ars cu sete un sut in fluierul piciorului, asa, din senin, de am crezut ca a fost cutremur, cataclism si sfarsitul lumii, toate in aceeasi secunda de durere orbitoare.

Crispata, procedez ca la intalnirea cu cainii vagabonzi: ignora-i, n-au nimic cu tine, nu te stresa ca te simt. Trec pe langa ei “nepasatoare” si simt cum plasa imi este smulsa cu putere din mana. Trag inapoi de ea (avantaj eu) si ma uit dojenitor spre grupul de copii. Fetei de 14 ani ii scapara ochii:
- Ce-i, fata, ce te uiti asa la noi?
Intr-o secunda m-au inconjurat, amenintatori. Fata parea scoasa din minti de furie:
- Tu sa nu te mai uiti asa la noi! Ca noi nu furam! Auzi?? (ma impinge) Tu sa nu ne faci hoti, auzi? (se strang din ce in ce mai aproape si cel din stanga ma impinge si el)
- Nu v-am facut hoti si nu ma uitam dupa voi, ma apar eu cam pierita.

Nu stiu cum s-ar fi terminat, pentru ca fata ma impingea din ce in ce mai iesita din minti (evident, nici nu era in toate mintile), am inaintat cu greu doi pasi cu grupul strans in jurul meu si incercand sa le vorbesc cat mai bland. Ma uitam dupa alti trecatori [de parca s-ar fi bagat!], ma rugam in gand sa scap intreaga, cand din grup se desprinde cel mai mic tiganus, un copil de 5-6 ani, carliontat tot, care ma ia de mana si zice foarte ferm:
- De doamna sa nu te iei. Ca doamna e vecina mea.
- Asa e, fata, esti vecina lui?

Nu-l vazusem in viata mea, dar ma tinea de mana si era foarte hotarat. Iar eu, sincer, eram cam speriata. Asa ca am incuviintat.
- Ma, nu ma minti, ca te omor! l-a scuturat pe plod.
- Ce-ai, fa, cum sa te mint? Doamna e vecina mea si ma cunoaste. Si io o cunosc pe ea. Las-o-n pace, auzi?

Un puradel de 5 ani. Niciodata n-am auzit un ton atat de hotarat si de ferm la un copil asa de mic. Si zau daca-l vazusem vreodata!
- Esti vecina lui? Zi, da’ sa nu minti, ca te tai!
- Da, sunt vecina lui. Il cunosc de cand era mic, am riscat eu.
- Asa ca ia mana de pe ea, a concluzionat pustiul. Si hai, ca s-a intunecat, auzi? Saru-manaaaa!

A impins-o, sa-i faca semn sa plece si ea s-a intors furioasa si i-a dat un branci mai sa-l puna la pamant.
- Tu sa nu ma-mpingi pe mine, auzi? Ca te omor, auzi?
- Hai, fa, ca se face noapte! a strigat o alta fata.
Si dusi au fost. M-am intors, nu stiam ce sa zic, voiam sa-i spun ceva pustiului cu parul carliontat care intervenise atat de neasteptat… dar erau departe, tarsindu-si papucii de plastic, se impingeau si mai razbatea pana la mine un “auzi” “ia mana de pe mine” “nu pe-acolo”.

Asta a fost.
Intr-o seara de august de acum vreo 2-3 ani, un pustiulica nici jumate cat mine a facut o minune.
Nici azi nu stiu daca ma cunostea, m-a confundat cu altcineva, sau pur si simplu a fost un gest de bunatate pe care l-a facut asa, random.

Bunatate.org #5 nu e ceva ce-am facut eu.
E ceva ce-am primit, si cu atat mai pretios."

Comisa de Christina.

Trei rromi ataca o tanara pentru un telefon!

"[...]azi am avut ocazia sa invat cate ceva. Spre seara, in jur de ora 8 p.m., am pornit pe jos pe Calea Mosilor, dinspre Eminescu spre Obor. Vorbeam relaxata la telefon - nu tin minte sa-mi fi fost vreodata frica sa vorbesc intr-o zona atat de populata - cand am simtit o mana ce incearca sa mi-l smulga de la ureche. In fata mea au fugit trei pusti de maxim 14 ani. Unul dintre ei, cel mai mic (maxim 11-12 ani), s-a oprit in fata mea spunandu-mi ca el nu e vinovat, nu a vrut. Prima reactie a fost sa vin nervoasa inspre el si sa-l amenint ca il dau pe mana politiei ca si asa e plin orasul, asta dupa ce il pocneam. Insa m-am oprit langa el si l-am intrebat de ce a facut asta, chiar daca nu a fost el, daca nu a vrut, de ce nu l-a oprit pe "varul" lui? Vazand ca sunt calma s-a mai intors unul dintre ei. Si asa am mers o statie de troleu cu ei, incercand sa le explic importanta educatiei si a muncii. Ca e pacat ca sunt tineri si inca mai pot sa faca ceva cu viata lor, sa nu ajunga ca "varul" lor, ca eu muncesc pentru banii pe care ii am si pentru telefonul ala si ca pot castiga bani frumosi facand ceva care sa le placa si care sa le aduca multumire. Ca ii inteleg ca nu au bani, ca familia nu este alaturi de ei, insa e pacat sa-si distruga viata pentru un amarat de telefon pe care daca luau 200ron. Am incercat sa le vorbesc cat mai normal, sa ii fac sa se simta buni, ca mai au o sansa. M-au ascultat cuminti, mi-au raspuns frumos, am glumit. Poate sunt naiva, poate nu au invatat nimic, poate au fost ipocriti... nu stiu! Insa vorba lor: de ce s-ar fi intors sa-mi spuna ca le pare rau cand puteau de fapt sa fuga? Si da, pentru cei care se intreaba, erau rromi si nu mi-a fost o secunda frica de ei."

Comisa de Andreea.

Mama si fiica luate de o masina!

"Sambata dupa amiaza. Oras jumate pustiu - jumate buimacit de simulari de summit. Sandra pe calea Floreasca, intorcandu-se din Pipera spre DT. In statia de langa Spring Time, 2 doamne. Autobuz oha in spate, caci de acolo veneam.

Am tras pe dreapta, am deschis geamul si le-am zis ca merg pana la Stefan cel Mare si ca am masina goala, daca nu vor sa vina cu mine.

Pauza si priviri uluite. "Eh, nu, lasati, nu va deranjati" - erau impreuna, mama si fiica.

Eu insist: "Sa stiti ca nu e niciun deranj, oricum merg in directia aia, iar dumneavoastra probabil ca mai aveti de asteptat pana sa vina un autobuz".

Mama se uita la fiica: "Zi tu, ce facem? Mergem cu domnisoara?".

Fiica mai avea un pic si izbucnea in ras. Ridica din umeri. "Bine, hai!".

In masina, discutia despre unde merg ele si ce-i cu mine de fac din astea. Le-am zis ca pur si simplu daca eram in locul lor mi-ar fi placut sa-mi economiseasca cineva 10 minute si ca d'asta le-am luat. Fiica a spus ceva de genul "La inceput am crezut ca e ceva neinregula...".

Le-am lasat in dreptul Spitalului de Urgenta si am facut dreapta spre Victoriei. M-a coplesit un zambet cat mine de mare. Facutul de lucruri dragute da un natural high foaaaarte tare! :)"

Comisa de Sandra.

Oamenii strazii raspund!

"De obicei iau 66 de la universitate in directia opusa (eu merg spre obor) ca sa am si loc, dar si pt ca imi place sa privesc oamenii de pe strada si luminile din case seara. Intr-o seara, pe la M Kogalniceanu s-a urcat un om al strazii, ce mi se parea destul de dubios si s-a asezat pe scaunul din fata mea. Fiind aproape de capat, mai eram doar eu si un domn care cobora la prima. m-am gandit sa ma mut de pe scaun (si pt ca mirosul nu era tocmai placut), sau sa cobor si eu la prima dar m-am gandit ca, atata timp cat nu mi-a zis nimic, nu mi-a facut nimic, este si el un om, insa unul mult mai nefericit ca noi. asa ca mi-am propus sa ma comport normal. In minutul urmator s-a intors spre mine insa, avand castile in urechi nu auzem ce spune. mi le dau jos si-l rog sa repete. Vroia sa stie daca stiu in ce directie circula 44. I-am raspuns ca ne aflam in 66 si nu stiu de vreun 44 care sa circule pe acolo, insa zambindu-i si cat de normal se poate. Apoi mi-a multumit frumos si m-a mai intrebat daca stiu cat e ceasul. Dupa ce i-am raspuns mi-a mai multumit de vreo 2 ori, dar se simtea ca din inima. Tot timpul mi-a vorbit cu "dumneavoastra" si foarte politicos. Mi-am propus de atunci sa nu mai judec pe nimeni, indiferent de ce face, pentru ca nu stiu cum a ajuns in situatia aia. mie asta mi-a mentinut un zambet larg pe fata pentru tot restul serii."

Comisa de Andreea.

O batranica a fost la un pas de a fi lovita cu masina!

"Povesteam cu ceva vreme in urma de Random Acts of Kindness si de o mica intamplare ce a avut loc in ziua in care am descoperit site-ul. Imi amintesc periodic si de site si de acea intamplare, dar spre rusinea mea nu am mai provocat alte astfel de mici evenimente.

Pana saptamana trecuta... Lasam pietoni sa treaca pe zebra de la Elefterie, cand am vazut o batranica ce traversa ditamai bulevardul, fara sa se uite si in directia din care veneam eu. Am pornit foarte incet pentru a-i lasa timp sa treaca fara sa o sperii. Cand a ajuns in dreptul meu s-a oprit brusc, realizand ca nu se asigurase si din directia mea. Am oprit si eu, i-am zambit si i-am facut semn sa treaca. A zambit si ea larg, mi-a facut semn ca mersi si a trecut prin fata masinii mele. Am mai dat si eu din cap o data, continuand sa zambesc.

Batranica a venit la geamul din dreapta si a inceput sa-mi spuna ceva. I-am facut semn sa stea putin, am dat muzica incet, mi-am pus avariile si am deschis geamul. Am rugat-o sa repete pentru ca nu o auzisem.

Ea: Domnisoara, ce vigilenta sunteti! Eu nu va vazusem, noroc ca ati oprit dumneavoastra.

Eu: Nicio problema :)

Ea: Va multumesc mult, sa aveti o zi minunata!

Eu: [deja razand] Cu placere, doamna, o zi frumoasa si dumneavoastra!

Ea: Stiti ca e sarbatoare azi, d'asta ma grabeam, ma duc la biserica.

Eu: Da? Ce sarbatoare e?

Ea: Intrarea Maicii Domnului in biserica, vedeti ca e sarbatoare cu rosu, sa nu spalati!

Eu: Aham, ok n-o sa spal. Sarbatori fericite atunci!

Ea: Sanatate! La revedere!

Eu: La revedere!

Am plecat de acolo cu gura pana la urechi. Nu-mi vine sa cred cat de misto sunt interactiunile cu necunoscuti. Acum ca am scris povestea nu mai stiu al cui e random act of kindness... al meu ca am lasat-o sa trec si am ascultat ce avea de zis, sau al ei ca mi-a oferit un moment de umanitate intr-o perioada in care tanjesc dupa ele."

Comisa de Sandra.

Batranica acostata seara intr-o statie de troleu!

"Cu doua zile in urma, ma plimbam pe la Jay pe blog si am gasit un post despre o fundatie care se ocupa cu 'random acts of kindness'. Le-am frunzarit un pic site-ul, destul de dragut. Seara in drum spre casa, m-am oprit la un non-stop dintr-o statie de troleu. In timp ce-mi cumparam tigarile, nessul si vinul, am observat o batranica, sprijinita in baston, asteptand masina. Suindu-ma in masina, m-am gandit ca-i cam prea de tot... Am tras in dreptul ei, am lasat geamul jos si i-am spus ca eu merg pana la vreo 4 statii pe linia troleului cu pricina, am intrebat daca o ajuta sa o duc pana acolo. S-a uitat la mine un pic confuza, a zambit si mi-a zis ca nu are de mers decat 2 statii. In scurta conversatie pe care am avut-o, am aflat ca nu are probleme cu picioarele si are baston pentru ca a dat o masina peste ea si a trebuit sa se opereze si ca tocmai se intorcea din vizita de la o prietena oarba, care desi e mai tanara, nu se tine la fel de bine ca ea :)"

Comisa de Sandra.